Unul dintre subiectele fierbinti ale începutului de an, care a făcut să curgă valuri pătimașe de cerneală din condeiul jurnalistilor autohtoni, este controversata lege a libertatii religioase si a regimului cultelor, lege care parca divizeaza si mai mult românii de români.
Ca avem de-a face cu o lege proasta nu este o noutate. Nici macar nu vreau sa încerc a mai aduce vreun argument în aceasta directie. Au facut-o altii si au facut-o foarte bine.
Lucrul pe care as vrea sa-l ating este legat de prejudiciul pe care îl aduce aceasta lege. Un prejudiciu considerabil, cu implicatii pe care cei mai multi nici nu le intuiesc macar.
În primul rând are de pierdut Ministerul Culturii si Cultelor. Acest minister, ma refer în special la jumatatea mai saraca, aceea a Cultelor, a avut de luptat dupa revolutie cu mostenirea genetica, preluata prin structura, capital uman si imagine, din vechiul Departament de Stat pentru Culte care a activat în cadrul Securitatii. Promovând un proiect care din start a fost semnalat ca fiind nedemocratic, Secretariatul de Stat pentru Culte nu reuseste sa-si dezminta reputatia de continuator al departamentului de trista amintire din vechiul regim, aratând ca înca este bântuit de fantomele trecutului, unele din ele, paradoxal, în carne si oase.
La fel, guvernul României, fiindca si-a însusit acest proiect si nu s-a dovedit sensibil la strigatele de protest, organizate sau neorganizate, atât din tara cât si din strainatate, pierde prin faptul ca da de înteles ca este ca o muma pentru o parte a electoratului si ca o ciuma pentru cealalta.
Parlamentul ca si institutie legislativa iese si mai sifonat din aceasta afacere. Senatul a refuzat sa-si exercite atributiile, aprobând ‘tacit’ legea, în ciuda sutelor de amendamente sosite la comisia de specialitate. Camera Deputatilor s-a facut vinovata de încalcarea procedurii parlamentare, grabind nejustificat adoptarea legii, fara a o schimba în bine, ci doar în rau, adaugând atât de incriminatul articol 13.
Parlamentarii ies sifonati fiindca si-au dat mâinile în spirit mafiot pentru a promova acest proiect atât de nedrept, un singur parlamentar având verticalitatea necesara de a vota contra legii. Restul au actionat cu grija excesiva pentru viitorul lor politic, nedorind sa zgândare BOR.
Presedintele tarii iese si el cu reputatia atinsa. El care s-a pus de-a curmezisul pretentiilor BOR de a construi catedrala în parcul Carol, el care a parut atâta vreme liderul care nu face compromisuri, de data asta, prost sfatuit, daca nu prost intentionat, a semnat o lege care, pâna si pentru persoane neimplicate confesional arata ca o reverenta facuta în fata lui Teoctist, dupa cum bine a remarcat un ziar central.
România ca stat are de pierdut. În primul rând da semnale în Europa ca nu este capabil sa ofere o legislatie care sa uneasca proprii cetateni, ci una care provoaca nemultumire si dezbinare. Apoi, paguba cea mai mare si pe termen lung, este vis-a-vis de SUA, tara pe care ne-am dori-o ca un partener strategic. Americanii ne-au dat discret dar ferm semnale ca vor o altfel de lege, bazata pe principiul democratic al separarii statului de biserica. Noi ne-am facut ca ploua si asa le dam de înteles ca putem fi pentru ei cel mult parteneri de conjunctura. Având în vedere ca nu America are nevoie de noi cât am avea noi nevoie de America, afacerea este tare paguboasa. Pentru noi. În ciuda asigurarilor pe care le da dl.Baconsky, legea asta afecteaza relatia cu SUA, fiindca ceea ce guvernantii nostri sunt incapabili sa rumege, este faptul ca americanii nu îsi aleg parteneri strategici decât dintre tarile care împartasesc acelasi set de valori democratice. Ori prin adoptarea acestei legi, noi am cazut la acest examen. Istoric vorbind este o sansa unica la care dam cu piciorul.
Minoritatile religioase au de suferit, fiind cele mai nedreptatite. Legea învata oamenii sa discrimineze si cu siguranta ca minoritatile religioase vor simti pe pielea lor asta. Si ele vor transmite în afara un mesaj constant, al unui grup oprimat. Pe de alta parte, pentru ele, acest sut în spate va functiona de fapt ca un pas înainte, stiut fiind ca grupurile religioase oprimate înfloresc, a se (re)vedea dezvoltarea confesiunilor neoprotestante sub regimul comunist, remarcata si de raportul Tismaneanu. Dupa cum a realizat târziu Lunacearski, fost comisar al poporului pentru afacerile publice în Rusia Sovietica din vremea lui Stalin: “Religia e ca un cui. Cu cât îl bati mai tare cu atâta intra mai adânc!”
Poporul român are de pierdut. Acea libertate de exprimare de care americanii sunt atât de mândri încât i-au alocat primul amendament din constitutie, la noi se va transforma volens-nolens în autocenzura, de teama de a nu intra sub incidenta legii.
În fine, BOR în ciuda victoriei repurtate se pare ca a pierdut razboiul. În primul rând este pusa la zid de mass media si de societatea civila, opinia publica observând si amendând tendinta de hegemonie si intoleranta pe care o manifesta. În loc sa promoveze o schimbare la fata în concordanta cu vremurile de azi, BOR promoveaza un brand care e deja perdant, de factura bizantin-fanariota, a unei institutii dubioase, lipsita de transparenta, care trage sfori pe la spatele guvernului, parlamentului si presedentiei, cu scopul de a-si conserva o pozitie pe care o tot revendica istoric. Istoria însa are metoda ei de amendare a comportamentului si nu iarta pe cei care fac asemenea compromisuri.
Am sentimentul ca BOR este de fapt marele perdant al acestei legi, adâncindu-se prapastia deja existenta între institutie si popor, fiindca legea care si-a daruit-o de sarbatori îi perpetueaza o suficienta care se va dovedi un cal troian ce o va împiedica sa-si reorienteze mesajul catre omul contemporan, într-o slujire autentica, lucru care s-ar fi întâmplat cu siguranta, ca unica strategie de supravietuire, în cazul unei separari reale stat-biserica.
Ramâne de vazut cine se va trezi primul si va anula aceasta lege care nu aduce nimanui ceva bun.
