Arhiva Rubricii | "BOR"

Tags: , , , , ,

Agresiune religioasă între ortodocși


Acesta este titlul unui mesaj pe care l-am primit de curând din partea Arhimandritului Ștefan Popa, Rector al Comunității Ortodoxe Române din Roma. Domnia sa ne-a relatat următoarele:

“Vă scrie Arhimandritul Ștefan POPA, în calitate de Rector al Comunității Ortodoxe Române din Roma. Reprezint un numeros grup de creștini ortodocși din Italia care nu acceptă autoritatea spirituală și nici jurisdicția Patriarhiei Române, considerând această structură bisericească drept feudală, compromisă moral și responsabilă de sărăcia, mizeria, ignoranța și teroarea în care trăiește poporul român.

Ne aflăm sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol și până nu demult eram 14 parohii și tot atâția preoți care se aflau sub această oblăduire canonică. Episcopul Siluan de Italia, ca o vrednică unealtă a regimului politic de la București, a început o serie de atacuri agresive și de cumpărare cu bani a unor preoți – caterisiți între timp de Patriarhul Bartolomeu – pentru a readuce forțat populația ortodoxă română din Italia sub controlul Bucureștiului.

Anexăm la prezentul mesaj un studiu aprofundat asupra acestei grave situații pe care vă rugăm să o publicați si pe situl dumneavoastră. Pagina noastra de web este www.bisericaortodoxaromana.eu și acolo găsiți toate datele referitoare la adresa, număr telefon, sediu social și organizare, în pagina numită “about us”.

Cu urări de bine și mulțumiri pentru lectura acestui mesaj,

Arhimandrit Ștefan Popa”

Atașăm aici materialul primit de la Arhimandritul Popa, cu precizarea că întâi apare versiunea în limba italiană și abia apoi trducerea în limba română: Între samavolnicie și necanonicitate

Posted in StiriComments (0)

Tags: , , ,

Portal de informare asupra “religiei naționale” a României


După cum ne informează HotNews, Ministerul Comunicațiilor anunță că reia licitația de 10 milioane de euro pentru portalul e-România, solicitând un sub-portal pentru Ortodoxie, ca “religie națională”. Astfel, datele din caietul de sarcini prevăd ca modulul e-Cultură să conțină între altele și “un portal de informare a publicului asupra religiei naționale a României”, numit Ortodoxism Online, în condițiile în care în România nu există o religie de stat.

Mai precis, Legea Cultelor (489/2006) prevede:

“Art. 9. — (1) In România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.

(2) Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult”.

În ciuda a ceea ce precizează această lege, gafa celor de la ministerul Comunicațiilor arată încă odată obediența guvernului față de BOR și dorința politicienilor de a se pune pe bune cu orice preț cu ierarhii acesteia.

În orice țară civilizată, o asemenea gafă este greu de crezut că ar putea fi făcută, dar dacă ar fi, ea e urmată imediat de o demisie. A, desigur… România nu este “orice țară civilizată”! La noi încă predomină influențele și metehnele de tip fanariot.

Iată aici un citat din caietul de sarcini al proiectului eRomania:

“d) Ortodoxism Online — portal de informare a publicului asupra religiei naționale a României

Beneficiile acestui modul sunt:

- Cultivarea sentimentului național și religios cu efecte pozitive în viața cetățeanului în familie și societate

- Clarificarea și însușirea corectă a elementelor de bază din învățătura de credință ortodoxă”

Deci treaba ministerului comunicațiilor și a guvernului României este să ne asigure cu un program de catehizare ortodoxă – se pare că cineva duce dorul orelor de îndoctrinare marxist-leninistă de dinainte de revoluție.

Posted in StiriComments (0)

Tags: , ,

Adrian Lemeni propulsat de BOR pentru șefia Cultelor


BOR și Patriarhul Daniel, mulțumiți se pare de prestația fostului secretar de stat din guvernarea liberală, Adrian Lemeni, căruia i se datoreaza Legea Cultelor, cu toate părțile ei bune pentru unii și cu nedreptățile ei pentru ceilalți, îl promovează mai mult sau mai puțin discret către un nou fotoliu ministerial, de data aceasta în guvernarea PDL-PSD.

Este foarte interesant că BOR își promovează pe față interesele politice, împingând în față pe cei care i-au slujit și îi slujesc în mod obedient și, culmea, își justifică acțiunile tocmai prin portițele lăsate special în legea cultelor, lege care începe să arate acum cât de bună este și cât de democratică. (a se vedea Comunicatul Patriarhiei Române).

Ne întrebăm cât de moral este ca o biserică să-și promoveze ministrul de resort favorit, asta fiindcă legal este, har Domnului, datorită acestei legi făcute de noi pentru ai noștri, cine citește să înțeleagă… De ce nu am dreptul să stabilesc și eu procurorul care mă anchetează, arbitrul care mă arbitrează, inspectorul care mă verifică, profesorul care îmi pune nota, șamd, dacă tot ne dorim o democrație originală? Încep să înțeleg de ce a fost nevoie de aducerea unui rege neamț pentru a face România un stat modern și cred că într-o lume a miticilor dâmbovițeni democrația este o glumă de prost gust. Să aibă oare premierul Boc și ministrul Paleologu suficientă verticalitate pentru a rezista la fanariotismele astea? Rămâne de văzut!

Într-o vreme în care din ce în ce mai mult se pune preț pe separarea puterilor și independența lor, să fim noi românii chiar atât de netrebnici încât să sfidăm orice principii ale unui stat de drept și ale democrației autentice, lăsând ca puterea religioasă să manipuleze pe față puterea politică?

Unde ești tu, Țepeș Doamne? 

Posted in OpiniiComments (5)

Tags: , , , ,

Cine pierde de pe urma Legii Cultelor


Unul dintre subiectele fierbinti ale începutului de an, care a făcut să curgă valuri pătimașe de cerneală din condeiul jurnalistilor autohtoni, este controversata lege a libertatii religioase si a regimului cultelor, lege care parca divizeaza si mai mult românii de români.

Ca avem de-a face cu o lege proasta nu este o noutate. Nici macar nu vreau sa încerc a mai aduce vreun argument în aceasta directie. Au facut-o altii si au facut-o foarte bine.

Lucrul pe care as vrea sa-l ating este legat de prejudiciul pe care îl aduce aceasta lege. Un prejudiciu considerabil, cu implicatii pe care cei mai multi nici nu le intuiesc macar.

În primul rând are de pierdut Ministerul Culturii si Cultelor. Acest minister, ma refer în special la jumatatea mai saraca, aceea a Cultelor, a avut de luptat dupa revolutie cu mostenirea genetica, preluata prin structura, capital uman si imagine, din vechiul Departament de Stat pentru Culte care a activat în cadrul Securitatii. Promovând un proiect care din start a fost semnalat ca fiind nedemocratic, Secretariatul de Stat pentru Culte nu reuseste sa-si dezminta reputatia de continuator al departamentului de trista amintire din vechiul regim, aratând ca înca este bântuit de fantomele trecutului, unele din ele, paradoxal, în carne si oase.

La fel, guvernul României, fiindca si-a însusit acest proiect si nu s-a dovedit sensibil la strigatele de protest, organizate sau neorganizate, atât din tara cât si din strainatate, pierde prin faptul ca da de înteles ca este ca o muma pentru o parte a electoratului si ca o ciuma pentru cealalta.

Parlamentul ca si institutie legislativa iese si mai sifonat din aceasta afacere. Senatul a refuzat sa-si exercite atributiile, aprobând ‘tacit’ legea, în ciuda sutelor de amendamente sosite la comisia de specialitate. Camera Deputatilor s-a facut vinovata de încalcarea procedurii parlamentare, grabind nejustificat adoptarea legii, fara a o schimba în bine, ci doar în rau, adaugând atât de incriminatul articol 13.

Parlamentarii ies sifonati fiindca si-au dat mâinile în spirit mafiot pentru a promova acest proiect atât de nedrept, un singur parlamentar având verticalitatea necesara de a vota contra legii. Restul au actionat cu grija excesiva pentru viitorul lor politic, nedorind sa zgândare BOR.

Presedintele tarii iese si el cu reputatia atinsa. El care s-a pus de-a curmezisul pretentiilor BOR de a construi catedrala în parcul Carol, el care a parut atâta vreme liderul care nu face compromisuri, de data asta, prost sfatuit, daca nu prost intentionat, a semnat o lege care, pâna si pentru persoane neimplicate confesional arata ca o reverenta facuta în fata lui Teoctist, dupa cum bine a remarcat un ziar central.

România ca stat are de pierdut. În primul rând da semnale în Europa ca nu este capabil sa ofere o legislatie care sa uneasca proprii cetateni, ci una care provoaca nemultumire si dezbinare. Apoi, paguba cea mai mare si pe termen lung, este vis-a-vis de SUA, tara pe care ne-am dori-o ca un partener strategic. Americanii ne-au dat discret dar ferm semnale ca vor o altfel de lege, bazata pe principiul democratic al separarii statului de biserica. Noi ne-am facut ca ploua si asa le dam de înteles ca putem fi pentru ei cel mult parteneri de conjunctura. Având în vedere ca nu America are nevoie de noi cât am avea noi nevoie de America, afacerea este tare paguboasa. Pentru noi. În ciuda asigurarilor pe care le da dl.Baconsky, legea asta afecteaza relatia cu SUA, fiindca ceea ce guvernantii nostri sunt incapabili sa rumege, este faptul ca americanii nu îsi aleg parteneri strategici decât dintre tarile care împartasesc acelasi set de valori democratice. Ori prin adoptarea acestei legi, noi am cazut la acest examen. Istoric vorbind este o sansa unica la care dam cu piciorul.

Minoritatile religioase au de suferit, fiind cele mai nedreptatite. Legea învata oamenii sa discrimineze si cu siguranta ca minoritatile religioase vor simti pe pielea lor asta. Si ele vor transmite în afara un mesaj constant, al unui grup oprimat. Pe de alta parte, pentru ele, acest sut în spate va functiona de fapt ca un pas înainte, stiut fiind ca grupurile religioase oprimate înfloresc, a se (re)vedea dezvoltarea confesiunilor neoprotestante sub regimul comunist, remarcata si de raportul Tismaneanu. Dupa cum a realizat târziu Lunacearski, fost comisar al poporului pentru afacerile publice în Rusia Sovietica din vremea lui Stalin: “Religia e ca un cui. Cu cât îl bati mai tare cu atâta intra mai adânc!”

Poporul român are de pierdut. Acea libertate de exprimare de care americanii sunt atât de mândri încât i-au alocat primul amendament din constitutie, la noi se va transforma volens-nolens în autocenzura, de teama de a nu intra sub incidenta legii.

În fine, BOR în ciuda victoriei repurtate se pare ca a pierdut razboiul. În primul rând este pusa la zid de mass media si de societatea civila, opinia publica observând si amendând tendinta de hegemonie si intoleranta pe care o manifesta. În loc sa promoveze o schimbare la fata în concordanta cu vremurile de azi, BOR promoveaza un brand care e deja perdant, de factura bizantin-fanariota, a unei institutii dubioase, lipsita de transparenta, care trage sfori pe la spatele guvernului, parlamentului si presedentiei, cu scopul de a-si conserva o pozitie pe care o tot revendica istoric. Istoria însa are metoda ei de amendare a comportamentului si nu iarta pe cei care fac asemenea compromisuri.

Am sentimentul ca BOR este de fapt marele perdant al acestei legi, adâncindu-se prapastia deja existenta între institutie si popor, fiindca legea care si-a daruit-o de sarbatori îi perpetueaza o suficienta care se va dovedi un cal troian ce o va împiedica sa-si reorienteze mesajul catre omul contemporan, într-o slujire autentica, lucru care s-ar fi întâmplat cu siguranta, ca unica strategie de supravietuire, în cazul unei separari reale stat-biserica.

Ramâne de vazut cine se va trezi primul si va anula aceasta lege care nu aduce nimanui ceva bun.

Posted in OpiniiComments (2)

  • Top Vizualizări
  • Nou
  • Top Discuții
  • Etichete
  • RSS

Misiunea Noastră

Suntem aici pentru a sancționa mediatic orice nerespectare a libertății religioase, pentru a acorda asistență celor discriminați și persecutați religios și pentru a promova toleranța și respectul reciproc între oameni, indiferent de apartenența lor confesională.

Situri partenere

Abonare Newsletter

Atunci când sunt informații extrem de importante de comunicat, dar nu mai des de o dată pe lună, trimitem o alertă prin newsletter. Dacă doriți să fiți informați prin acest newsletter vă rugăm să completați câmpurile următoare

IMPORTANT: Politica noastră prevede confidențialitatea informațiilor pe care utilizatorii ni le pun la dispoziție.

Arhiva

Statistici

 

 

Copyright © libertatereligioasa.ro. | Site realizat de Intellibrands Casa brandurilor inteligente!