ECPM (European Christian Political Movement) în parteneriat cu Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României a organizat în perioada 23-25 iunie, la Palatul Parlamentului din București, sala Drepturilor Omului, un simpozion pe tema “Libertatea de conștiință și de credință”, eveniment cuplat cu cea de-a șaptea adunare generală a membrilor ECPM.
Au fost dezbătute teme de maximă importanță legate de libertatea religioasă din Europa, trecându-se în revistă tendințele actuale de a limita sau îngrădi libertatea de conștiință și de credință a individului în țări cu tradiții democratice, cele mai elocvente exemple fiind cele prezentate din Marea Britanie.
Este evident că deși per ansamblu cultele religioase se bucură de libertate religioasă, ba chiar și de sprijin din partea statului, în foarte multe țări europene asta nu împiedică îngrădirea libertății de conștiință și de credință.
Simpozionul a fost onorat cu participanți de marcă, atât din România cât și din străinătate. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, Secretarul de Stat pentru Culte, Adrian Lemeni, diversi membri ai parlamentului, cum ar fi Gheorghe David și Mircea Lubanovici, reprezentanți ai cultelor și ai diverselor organizații au fost printre cei care au onorat, din partea română, invitația la acest eveniment. Din străinătate au fost prezenți liderii ECPM printre care amintim pe Peeter Vosu, Dick van Dijk și Leo van Doesburg. precum și numeroase personailtăți, reprezentând organizații care activează în domeniul libertății religioase, dintre care amintim pe Jeff Fountain, director la Schuman Centre for European Studies din Olanda.
Salutăm organizarea acestui eveniment în România și sperăm că este doar un prim pas în continuarea dialogului și în explorarea posibilităților de a interveni eficient pentru a apăra, la nivel european, libertatea de conștiință și de credință a individului.
Mai jos puteți vedea o galerie cu imagini reprezentative de la acest eveniment.








































12.09.2011 la ora 2:43 pm
Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.